INTRO

Baschet Club Timişoara este clubul reprezentativ al oraşului şi are o istorie de peste jumătate de veac. Ultimul deceniu a adus cele mai mari performanţe: câştigarea Cupei României, în 2010 şi 2015.

VIZIUNE

Dorim să transformăm baschetul în cel mai iubit sport din Timişoara, şi să furnizăm atât sportivilor noştri, cât şi sportivilor ce vin din urmă, o cultură care inspiră, educă şi crează viitori lideri.

MISIUNE

Organizaţia BC SCM Timişoara este o asociaţie sportivă dedicată practicării unui baschet spectaculos şi dezvoltării publicului baschetbalistic, urmărind creşterea numărului spectatorilor şi fidelizarea acestora.

Prin intermediul Academiei „Baschet pentru Timişoara”, dorim să popularizăm mişcarea baschetbalistică, determinând copiii să joace baschet, oferind oportunităţi şi servicii de educare şi atingere a potenţialului maxim, dar şi integrând jucătorii crescuţi în şcoala noastră de baschet, în echipele de Liga I şi Liga Naţională.

Totodată, datorită faptului că de-a lungul anilor, am furnizat jucători tuturor categoriilor de vârstă ale naţionalelor României, BC SCM Timişoara şi-a propus să devină cea mai puternică pepinieră de baschet din această parte de ţară. Pentru îndeplinirea acestor obiective, avem în vedere implicarea a câtor mai mulţi investitori privaţi în finanţarea şi administrarea clubului, dar şi atragerea de fonduri externe, prin proiecte de finanţare UE.

În îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare, administrare şi promovare a jocului de baschet, dar şi a brandului BC SCM Timişoara, noi căutăm să fim cât mai sustenabili; astfel, intenţionăm să oferim tinerilor din Timişoara, şi nu numai, noi oportunităţi de voluntariat şi internship în cadrul clubului.

VALORI

Credem în pasiunea cu care jucăm baschetul, şi suntem total dedicaţi acestui sport. Le oferim cea mai bună educaţie şi o identitate copiilor de la Academia „Baschet pentru Timişoara”. Le sădim mândria de a reprezenta Timişoara, dar şi respectul pe care să-l arate partenerilor de întrecere. Considerăm că doar aşa se poate atinge excelenţa şi integritatea în baschet.

OBIECTIVE

Pe termen scurt
• calificarea în playoff-ul Ligii Naţionale
• calificarea la turneul final al Cupei României
• creșterea mediei de spectatori cu 20%

Pe termen lung
• obţinerea unui trofeu – campionat, Cupa României – în următorii 3 ani
• participarea în cupele europene
• integrarea în echipa de seniori a tinerilor crescuţi la școala noastră de baschet