Echipa noastră a primit un coș decisiv în ultimele sutimi de secundă ale meciului cu CSU Sibiu și a întrerupt seria de nouă victorii consecutive pe teren propriu, opt în campionat, una în Cupa României. 

Perioadele de dominare au fost împărțite de cele două echipe – 17 minute și 46 de secunde a condus BCT, 21 de minute și 57 de secunde s-a aflat la conducere Sibiul – iar suspansul a fost maxim pe final de meci, când BCT nu a înscris niciun punct în ultimele două minute și  25 de secunde. 

Sibiul s-a desprins în start – 7-0 – dar Timișoara a refăcut până spre finalul sfertului prim. Diferența maximă în favoarea vizitatorilor s-a consemnat la mijlocul sfertului secund (40-26), pentru ca violeții să înscrie zece puncte consecutive și să se apropie la patru lungimi la jumătatea partidei. 

Perioada bună a bănățenilor a continuat în sfertul al treilea până la un plus de 12 puncte – 59-47 – moment în care Jeremic & Co. aveau un un ”intermediar” de 33-7. A fost rândul sibienilor să revină și pe fondul unui sfert al patrulea în care gruparea noastră a înscris doar zece puncte, CSU a câștigat la potou.

Chiar în secetei din sfertul ultim, puteam învinge: la scorul de 72-71, sibienii au ratat aruncarea din penultima secundă, dar Kevin Hardy a plutit deasupra inelului, a recuperat mingea care a lovit buza inelului, a trimis-o prin inel în ultimele zecimi de secundă și a declanșat bucuria în galeria numeroasă a echipei oaspete. 

BC Timișoara – CSU Sibiu 72-73 (20-23, 16-17, 26-14, 10-19)

BCT: Jeremic 15 puncte, Rambo 15 puncte, Drăgușin 14 puncte, 11 recuperări, Diaz 11 puncte, Popa-Calotă 8 puncte, Flowers 7 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive, Komatina 2 puncte, 4 pase decisive. Au mai jucat Păun și Andrieș. 

Sibiu: Popescu 23 puncte, 6 recuperări. 

Acesta a fost ultimul nostru meci din prima fază a sezonului, pe care o încheiem cu 12 victorii și opt înfrângeri. Echipa noastră va sta în etapa a XXII-a a Ligii Naționale, ultima înaintea fazei grupelor. 

”Felicit echipa din Sibiu. A fost extrem de combativă astăzi. Putea câștiga oricine: victoria a fost decisă în ultimele secunde, în urma unor faze confuze și mă refer la echipa mea, care a luat unele decizii greșite în atac. Sigur că și ultima lor reușită a fost norocoasă, pe o recuperare ofensivă în ultima secundă, o realizare de excepție. Consumul a fost mare de ambele părți, ceea ce ne-a costat pe final. Cred că și asta a dus la deciziile mai puțin inspirate pe final”

Tudor Costescu, antrenorul BCT

Pentru echipa noastră urmează turneul final al Cupei României, F8, de la Sibiu: în sferturi, BC Timișoara va întâlni CSM Oradea, miercuri, 15 februarie, de la ora 19,45.