A jucat la Campionatul Mondial de fotbal pe vremea când se calificau doar 16 echipe. Era în 1970, în Mexic, iar atunci România a făcut parte dintr-o grupă de foc cu Brazilia, Anglia și Cehoslovacia, iar cea mai spectaculoasă partidă s-a jucat între naționala noastră și cea sud-americană, care avea să devină campioană a lumii la acea ediție. Brazilienii coordonați din teren de marele Pele s-au impus cu 3-2, la Guadalajara,  cea de-a doua reușită a tricolorilor fiind semnată de Emeric Dembroschi, în minutul 84, cu o lovitură de cap. 

Născut la 6 octombrie 1945, la Câmpulung la Tisa, în Maramureș, Emeric Dembroschi s-a transferat la Politehnica Timișoara în 1974 și avea să se stabilească în orașul de pe Bega. A câștigat Cupa României cu Poli, în 1980 și a participat la rezultatul de aur din acel an, eliminarea lui Celtic Glasgow din Cupa Cupelor. ”Eroul de la Guadalajara”, cum a fost supranumit,  a și antrenat Politehnica, în două rânduri, în anii '80 și în anii '90. 

”Îmi aduc aminte că la primul meu antrenament la Poli au asistat 10.000 de oameni. A fost o perioadă frumoasă la Poli, însă eram spre final de carieră. Când am câştigat Cupa şi mai apoi am jucat cu Celtic aveam deja 36 de ani. Pot spune că doar ajutam echipa cu experienţa şi ştiinţa mea. Am trăit vremuri frumoase şi ca antrenor al lui Poli. Ţin minte că în 1984 când am promovat, după meciul cu Universitatea Cluj, principala contracandidată, vreo 5.000 de suporteri au venit şi au cântat în faţa casei noastre”

Emeric Dembroschi / ziarultimisoara.ro 

Dembroschi va oferi aruncarea de start a partidei cu U BT Cluj, care se joacă duminică 12 martie, de la ora 18.20, la sala Constantin Jude, în etapa a III-a din Liga Națională de baschet masculin, grupa locurilor 1-6. 

Foto

SUS Emeric Dembroschi, în tricou negru, împreună cu Mircea Lucescu, înaintea unui meci Poli - Dinamo 
JOS Emeric Dembroschi ridică trofeul Cupei României 
/ druckeria.ro