Succesul echipei noastre împotriva clujenilor de la U BT – 78-69 – a însemnat pentru ardeleni prima înfrângere externă, în acest sezon, în competițiile interne. Mai mult, meciul de ieri a pus capăt unei serii de 12 victorii a grupării antrenate de Mihai Silvășan, nouă în campionat și trei în Cupa României, câștigată luna trecută, la Sibiu. 

Înaintea partidei din sala Constantin Jude, U BT Cluj avea o medie ridicată de puncte marcate - 86,5 - chiar și după anularea rezultatelor cu Olimpic Baia Mare, formație retrasă din campionat. În fața violeților, ardelenii s-au oprit la 69 de puncte înscrise, cele mai puțin din acest sezon, în competițiile interne. 

”Noi am discutat despre defensivă înaintea meciului. Știam că nu putem înscrie mai mult decât ei, dacă își fac media obișnuită și am încercat să-i facem să marcheze cât mai puțin. Mă bucur că am reușit: într-un singur sfert au dat 20 de puncte, în rest au fost la 16-17. N-au avut aruncări deschise, mai ales la trei puncte, unde sunt o echipă redutabilă. Cu excepția unor mici greșeli, cele mai multe aruncări au fost contestate, iar planul tactic ni l-am atins. Remarcabile sunt și contribuțiile pesonale ale fiecărui jucător în moment importante”

Tudor Costescu, antrenorul BCT

Echipa noastră dispută două partide în Top 6 și săptămâna aceasta:

- miercuri, de la ora 20,30, cu Steaua, în deplasare

- sâmbătă, de la 19.55, acasă, cu BCMU Pitești.