Deplasarea la Cluj a însemnat revenirea pe teren a lui Zoran Milencovici, după șapte luni de absență. Accidentat la finalul lunii august, fundașul crescut la CSS Bega a suferit o intervenție chirurgicală în septembrie 2016, iar astăzi a jucat șase minute și 38 de secunde, perioadă în care a reușit o recuperare ofensivă. El și-a făcut revenirea la o zi după ce a împlinit 26 de ani. 

Fără Jeremic și Flowers, care nu au făcut deplasarea, cu Rambo înscris pe foaia de arbitraj, dar neutilizat, pentru că nu s-a refăcut, timișorenii au avut o rotație de doar nouă jucători, dintre care unul aflat la revenirea după mai bine de o jumătate de an de absență. Violeții au rezistat bine în prima repriză și au avut cea mai bună perioadă de joc între minutele 7 și 11, când au avut un run de 12-0 (de la 18-13 pentru ardeleni, la 18-25). Din păcate, o nouă problemă medicală s-a adăugat celor deja existente: Drăgușin a făcut entorsă la mijlocul sfertului secund, când era coșgheterul partidei. 

După 46-43 la pauza mare, oboseala și rotația scurtă și-au spus cuvântul în repriza a doua, astfel că liderul s-a desprins și a reușit a 23-a victorie din 26 de partide jucate în acest sezon al Ligii Naționale. 

 

U BT Cluj - BC SCM Timișoara 96-66 (18-23, 28-20, 27-11, 23-12)

BCT, cinciul de start: Otasevic 2 puncte, 5 pase decisive, Calotă 16 puncte, Andrieș 2 puncte, 8 recuperări, Komatina 11 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive, Drăgușin 11 puncte, 2 pase decisive. Veniți de pe bancă: Diaz 19 puncte, 6 recuperări, Milencovici 1 recuperare, Păun 3 recuperări, 3 pase decisive, Tohătan 5 puncte, 3 recuperări.

Steaua: Adamovic 18 puncte, 7 pase decisive. 

”Am încercat să nu ținem cont de valoarea adversarilor și să sfidăm accidentările, dar nu am putut-o face până la capăt. Singurul nostru avantaj, talia superioară sub panou, pe care l-am pus bine în valoare, s-a pierdut și el odată cu accidentarea lui Drăgușin, ceea ce a făcut misiunea noastră teribil de dificilă”

Tudor Costescu, antrenorul BCT

 

Timișoara întâlnește Steaua, în etapa a IX-a din Top 6, duminică, 2 aprilie, de la ora 19,45, la sala Constantin Jude. 

 

Foto: Manases Sandor / Facebook U-BT Cluj-Napoca