Zoran Milencovici a văzut multe dintre partidele din acest sezon de pe bancă, dar săptămâna aceasta și-a serbat atât ziua de naștere, ceea ce s-a întâmplat marți, cât și revenirea pe teren, miercuri. Comeback-ul s-a petrecut la aproape șapte luni de la accidentarea suferită în presezon. Era aproape de finalul cantonamentului de la Zlatibor, Serbia, când baschetbalistul crescut la CSS Bega Timișoara a suferit o accidentare la genunchi. În ultimul minut al ultimului meci amical din cantonament s-a produs evenimentul, iar intervenția chirurgicală a venit în aceeași lună septembrie 2016. 

Recuperarea a fost de durată, dar Zoran a făcut-o cu seriozitate, astfel că revenirea s-a întâmplat la 27 martie, pe parchetul sălii Horia Demian din Cluj, în partida cu liderul U BT. 

”Sunt fericit că am jucat din nou. Mă simt bine din punct de vedere fizic și sper să ajung curând la un nivel ridicat de joc și să-mi pot ajuta echipa”

Zoran Milencovici

Zoki a evoluat șase minute și 38 de secunde, reușind o recuperare ofensivă și producând o impresie frumoasă asupra antrenorului.

”Zoran s-a comportat foarte bine, a fost prezent în joc, nu i-a fost frică nici de contact, nici de efortul fizic, a sărit la recuperări, a făcut apărarea cât de bine poate să o facă în momentul acesta și  a luat parte și la acțiunile colective de atac. A fost prezent în joc, ceea ce este foarte important. Sunt alți jucători care se ascund și trăiesc cu  teama reaccidentării. A evoluat și fără genunchieră și cred că a făcut-o bine pentru un prim meci”

Tudor Costescu

Următorul joc al fundașului în vârstă de 26 de ani va fi cel de acasă, cu Steaua, programat duminică, de la ora 19.45, la sala Constantin Jude. Aruncarea simbolică de start va oferită de antrenorul fotbaliștilor de la ACS Poli Timișoara, Ionuț Popa. 

”Un meci important mai ales din punct de vedere psihologic. Indiferent de situația medicală în care ne aflăm, sunt câteva înfrângeri la rând și, oricât de concentrați am sta, nu pot spune că ne fac bine în perspectiva playoff-ului. Ne-ar prinde foarte bine să învingem, mai mult chiar decât ajutorul pe care ni l-ar da două puncte în plus în clasament. Cel mai important, însă, este să încercăm să-i reintegrăm ușor-ușor pe jucătorii accidentați”

Tudor Costescu

Meciul contează pentru etapa a IX-a (penultima) din Top 6, urmând ca playoff-ul Ligii Naționale să ia startul la 12 aprilie.