Boxerul timișorean Flavius Biea este invitatul nostru pentru aruncarea de start a meciului cu CSU Sibiu. Deținătorul centurii WBA Continental va da startul simbolic al partidei de luni, 23 octombrie, ora 18,00.

Flavius a câștigat centura la începutul lunii mai a acestui an chiar la sala Constantin Jude din Timișoara, într-o gală în care l-a bătut pe maghiarul Toth Laszlo, după o luptă spectaculoasă de 12 runde.

"Vin cu bucurie să ofer aruncarea de start a meciului de luni. Întotdeauna sunt încântat când sportivii timişoreni îşi arată respect şi prietenie, iar această invitaţie este un semn al bunelor noastre relaţii. Îmi doresc să văd cât mai multă lume în tribune, şi la meciurile de baschet şi la galele de box, să văd că lumea iubeşte sportul. Este motivul pentru care intenţionez ca, în paralel cu cariera de sportiv, să demarez un proiect care să sprijine tinerii boxeri din Timişoara, să aduce copiii în sălile de sport"

Flavius Biea

Timișoreanul ar fi urmat să-și apere centura la 3 noiembrie, în cadrul unei gale programate în Buzău, dar din motive legate de World Boxing Association (WBA), luptele au fost amânate pentru 8 decembrie. Biea are 12 victorii din 12 meciuri la profesioniști, dintre care 6 prin KO și va boxa cu maltezul Steve Martin, sportiv în vârstă de 30 de ani, cu palmares de 15 victorii, 4 înfrângeri și un meci egal.

”Mă încurcă această amânare: îmi făcusem programul de pregătire așa încât să ajung la cea mai bună forma fizică, la începutul lunii viitoare, dar a fost dat peste cap. Aveam programat și un cantonament în Marea Britanie și un meci la începutul lui decembrie, tot acolo, dar le-am amânat pe amândouă. Acum, voi fi nevoit să iau o săptămână de pauză și apoi să-mi refac întreg programul”

Flavius Biea

Boxerul va veni la meciul Timișoara - Sibiu, cu centura de campion WBA Continental, pe care fanii echipei noastre o pot admira și pe care Flavius o va apăra în ultima lună a acestui an.