Sensei Laurențiu Jurcă este invitatul nostru pentru aruncarea simbolică de start a partidei BC SCM Timișoara – SCMU Craiova, care va avea loc joi, 21 decembrie, de la ora 19,30, la sala Constantin Jude din Timișoara. Fondatorul clubului Judo Phoenix spune că își dorește să facă educație și performanță la clubul pe care îl conduce.

”Judo Phoenix Timișoara are deja o experiență de șase ani și adună peste 200 de copii, într-un program care vizează atât educația cât și performanța. Când vorbim despre educație, ne referim atât la minte, cât și la corp, dar și crearea unei culturi în ceea ce privește sportul. Vedem că există copii care nici nu știu să alerge și dacă nu facem ceva în acest sens, riscăm să nu avem o societate sănătoasă. Noi ne ghidăm după principiul că, investind în copii, investim în viitor și îi învățăm judo prin joc”
Laurențiu Jurcă
 

Sensei își dorește ca această educație să se facă la nivelul întregii familii, adică părinții să încerce pe tatami ceea ce învață și copiii. De altfel, Laurențiu Jurcă a inițiat cursuri de judo pentru preșcolari, dar și acest concept Judo Family, iar pentru 2018 pregătește programul ”Abecedarul Judo”. 

”Aruncarea de start este un eveniment important pentru mine și o ofer din prietenie cu Ilie Trițoiu (n.r. – președintele secției de baschet). Sper ca sportul din Timișoara să-și dea mâna, să fie unit, pentru că noi trebuie să fie modele pentru copii, pentru generațiile viitoare”
Laurențiu Jurcă

 

 

 

 

 

Echipa noastră abordează partida de pe locul al doilea, cu 16 puncte, la egalitate cu liderul U BT Cluj, în vreme ce gruparea olteană se află pe poziția a opta, cu 13 puncte.