Etapa a XVII-a a primei ligi de baschet masculin propune la sala Constantin Jude partida BC SCM Timișoara – BC Mureș Tg Mureș. Meciul va avea loc vineri, 2 februarie, de la ora 19,30.

”Anul 2010 a însemnat o mare bucurie pentru mine personal, dar mai ales pentru B.C.M. ELBA anul care a adus pentru prima data Cupa României de baschet pentru Timisoara. Țin să le mulțumesc domnilor Adrian Vermesan, Dragan Petricević si in primul rând jucatorilor pentru bună colaborare în perioada celor cinci ani cât am condus C.S. ELBA Timișoara. Îmi amintesc că a fost o echipă de caractere și a meritat din plin acel trofeu”
Mircea Miclău
 

Aruncarea simbolică de start va fi oferită de Mircea Miclău, cel ce era președinte al BCM Elba Timișoara, când echipa câștiga Cupa României, în 2010. În acel an, turneul final a avut loc la Sibiu, iar timișorenii au trecut în semifinale de CS Otopeni (64-62), iar în finală de Gaz Metan Mediaș (92-83). Actualul nostru antrenor secund, Nenad Markovic, a fost căpitanul echipei la acel succes.   

“Mureșul abordează această partidă cu o formulă diferită față de cea din turul campionatului, când ne-a administrat o înfrângere costisitoare. Vrem să nu repetăm jocul mai puțin reușit din prima parte a sezonului și, chiar dacă adversarul nu este în efectiv complet, vom evolua concentrați și cu toată dorința de victorie”
Tudor Costescu 
 

 

 

 

  

Mureșenii au jucat și miercuri la Timișoara, când au întâlnit Timba și au fost învinși cu 92-63. Din pricina problemelor financiare, BC Mureș a fost nevoită să renunțe la toți jucătorii străini.