Echipa noastră a transformat în victorie un meci care părea la un moment dat de coșmar. Alb-violeții s-au impus pe terenul Stelei și au provocat prima înfrângere acasă pentru gruparea militară. 

Formația din București s-a desprins în primul sfert, când a reușit o serie de coșuri de trei puncte și o apărare agresivă. Steaua și-a consolidat avantajul în sfertul secund pe fondul unui procentaj slab la aruncările din acțiune al echipei noastre, care nu a izbutit niciun coș de trei puncte în prima repriză. La pauza mare era 53-35 pentru gazde.

”Ne-am depășit pe finalul acestui meci. Parcă am jucat la capacitate de peste 100%. Cred că l-a modul cum am evoluat în acele minute, nicio diferență nu ar fi fost imposibil de anulat. Nu pot spune că au fost decizii tactice senzaționale care să ne scoată din starea în care am fost o repriză și ceva, ci vreau să subliniez modul în care băieții au făcut switch-ul mental și să se seteze corespunzător pentru un meci de asemenea importanță și împotriva unui asemenea adversar”
Tudor Costescu, antrenorul BC SCMT
 

Lucrurile nu au mers bine nici în prima parte a sfertului al treilea: bucureștenii s-au desprins la 61-36, în minutul 24, însă ai noștri au dovedit – a câta oară? – o excepțională tărie de caracter. Conduși din teren de căpitanul Mladen Jeremic, cu Adrian Diaz bun recuperator și Jordan Burgess în mână, cu Popa Calotă jucând foarte inteligent, deși era la limita eliminării, cu Milos Komatina constant și cu tânărul Lucas Tohătan foarte energic, ”leii din Banat” au declanșat cursa de urmărire. Ei au venit ca un tăvălug, s-au apropiat la 11 puncte înaintea ultimului sfert (70-59) și au egalat la intrarea în ultimul minut (88-88). Intercepțiile și siguranța din acel minut 40 au dus la întoarcerea scorului și la o victorie care ne aduce la un punct de locul I în clasament, 94-89!

Steaua – BC SCM Timișoara 89-94 (34-19, 19-16, 17-24, 19-35)

BCT: Jeremic 29 puncte, 4 pase decisive, Burgess 15 puncte, 4 recuperări, Diaz 12 puncte, 7 recuperări, Komatina 11 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive, Popa Calotă 11 puncte, Mijajlovic 6 puncte, Tohătan 5 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive, Drăgușin 4 puncte, Gheorghe 1 punct.

Steaua: Zekovic 18 puncte, 7 recuperări

Jucătorii noștri au înscris 58 de puncte în ultimele 16 minute. Următoarea partidă pentru BCT va fi joi, 8 martie, de la ora 17,45, acasă, cu CSM Oradea.