Prima parte a confruntării cu SCMU Craiova a avut o notă pronunțată de echilibru.  Pe parcursul primului sfert, nicio echipă nu s-a desprins la mai mult de două puncte, iar a doua perioadă a meciului a pornit de la egalitate. În ultimele cinci minute ale primei reprize, fiecare formație a reușit să se ducă la +5, grație unor aruncări reușite de la distanță. 

”Am câștigat puncte importante în perspectiva jocurilor din Top 6. Cu începere din repriza a doua, am fost mulțumit și de joc, am practicat un baschet de calitate. Felicit băieții pentru mobilizare și așteptăm meciul cu Clujul. De asemenea, mă bucură revenirea lui Komatina, după accidentare”
Tudor Costescu, antrenor principal
 

Precizia lui Siriscevic și Samuels au ajutat echipa gazdă să se desprindă la 8 puncte în startul părții a treia, însă ai noștri au revenit la o apărare bună, au impus un ritm ridicat și, cu o serie de 13-2 (de la 50-56, la 63-58), și-au asigurat un avantaj de cinci lungimi înaintea ultimului sfert. 

Defensiva exactă a continuat în startul perioadei a patra, când oltenii au punctat doar după aproape trei minute, și atunci de la libere, într-un moment când echipa noastră se detașase la 71-58. Cu o bună circulație a balonului, ce a adus multe aruncări din poziții deschise, BCT nu a mai cedat inițiativa și a obținut a cinsprezecea victorie stagională. 

SCMU Craiova – BC SCM Timișoara 74-85 (18-18, 23-19, 17-23, 16-22) 

BCT: Jeremic 24 puncte, 5 pase decisive, 3 recuperări, Popa Calotă 17 puncte, 3 recuperări, Komatina 11 puncte, 6 pase decisive, 9 recuperări, Burgess 9 puncte, 3 recuperări, Mijajlovic 9 puncte, Diaz 7 puncte, 4 recuperări, 2 capace, Tudor Gheorghe 3 puncte, 4 recuperări, Drăgușin 3 puncte, 3 recuperări, Stevanovic 2 puncte, 2 recuperări

Craiova: Samuels 19 puncte, 9 recuperări

Etapa viitoare - a XXII-a, ultima a sezonului regular - b[ie'ii nostri joac[ pe terenul campioanei, U BT Cluj, vineri, 23 martie, de la ora 17,15. 

 

Foto: Ionuț Greere / Sportul Doljean