Oficialii clubului nostru au pregătit și emis două acte foarte importante în această perioadă. Acestea sunt adresate unor foruri internaționale și vin să aducă lămuriri în diferendul cu BAT (Basketball Arbitral Tribunal), ce ne impune plăți față de anumiți jucători ai echipei BC Timișoara. 

”Este o solicitare de anulare a deciziei BAT. Adresa se găsește pe site-ul Tribunalului Suprem din Elveția. Am informat și secretarul FIBA, informare pe care aveam obligația să o furnizăm până la 22 mai, dar am trimis-o deja. Am explicat exact situația în care ne aflăm și așteptăm reacțiile de acolo. Noi în calitate de club de drept public suntem obligați să recurgem la orice cale de atac internă și internațională, chiar dacă încercăm să găsim soluții din domeniul privat. De această dată, spre deosebire de acțiunea de la Tribunalul de Arbitraj pentru Baschet (BAT), unde ne-am apărat doar spunând că jucătorii care ne-au acționat, în număr de patru, nu au avut relații contractuale cu SCM-ul, vom intra în detalii. De data această dată, fiind obligați prin decizia BAT să plătim în solidar cu BC-ul – BC-ul nemaiexistând ca entitate, ca nimic - am prezentat un dosar voluminous, în care arătăm că acei jucători nu au jucat niciun minut în campionat, nici pentru fosta BC, că acei jucători aveau doar două salarii de luat – că se ajunsese la niște sume! - că acei jucători nu mai erau de câteva luni în Timișoara când s–a înființat SCM-ul”
Radu Țoancă, președintele SCM
 

Mai exact, BAT a decis plăți către Hristo Nikolov, Kyle Shiloh, Nenad Milosevic, Derrick Low, jucători care au făcut pregătirea de vară cu BC Timișoara, în 2015. SCM Timișoara a solicitat anularea acestei hotărâri arbitrale, iar solicitarea a fost adresată Tribunalului Suprem Elvețian, deoarece BAT are sediul la Geneva și se supune legilor statului elvețian. De asemenea, SCMT a trimis o informare către Secretariatul FIBA, informare pe care forul european o solicitase cu data limită de 22 mai. Prima doleanță este aceea ca efectele deciziei BAT să fie suspendate până la o sentință a Tribunalului Suprem, iar următoarele vizează cuantumul datoriilor, pe care îl considerăm supradimensionat.

Miza imediată a unei astfel de amânări este aceea de a obține dreptul de înscriere în campionatul 2018/2019, înscriere care se poate face până la data de 10 iunie.