E obișnuit cu aerul tare al înălțimilor. Horia Colibășanu a urcat numeroase vârfuri de peste 8.000 de metri. K2, aflat la 8.611 m, a fost primul, în urmă cu 14 ani. Au urmat Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.013 m),  Annapurna (8.091 m),  Makalu (8.481 m), Lhotse (8516 m), din nou Manaslu (8.163 m), iar anul trecut a fost acolo de unde nu mai ai cum urca, pe Everest (8848m), o premieră românească, pentru că a urcat fără oxigen suplimentar. Una dintre multele premiere ale celui care este cetățean de onoare al Timișoarei și duce numele orașului în toată lumea.

Acum, Horia Colibășanu este invitatul giganților de sub panou pentru a oferi aruncarea simbolică de start a meciului SCM Timișoara – Dinamo Știința București, de sâmbătă, 10 noiembrie, ora 18,00. Partida va avea loc la sala Constantin Jude. 

"Pe Everest nu e așa de greu să urci, cât să cobori. Coborârea a fost foarte grea, am reușit să supraviețuiesc, au fost câteva momente la limită. La coborârea de pe vârf, în prima tabară, am adormit, nu am mai reusit nici măcar să sun acasă, am fost foarte obosit.Peste 1.000 de oameni au încercat să urce vârful, cei mai multi au folosit oxigen și șerpași. Partenerul german cu care ar fi trebuit să cuceresc vârful a ales sa mearga cu un serpas, dar eu m-am descurcat singur"
Horia Colibasanu, după expediția Everest 2017

 

Sus pe munte, sunt multe momente crunte: situații greu de depășit, clipe când ești atât de aproape de a renunța, zile când trebuie să iei decizii de viață și de moarte. Așa a fost și în 2008, când Horia, spaniolul Inaki Ochoa de Olza şi canadianul Don Bowie au atacat Annapurna. La 7.400 de metri, în drum spre vârful de la cota 8.091 vremea a devenit severă. "Deja a trecut mai mult de o săptămână de cand aici ninge zilnic. În fiecare zi am incercat sa facem puțină miscare. În cel mai rau caz, atunci cand pantele din jurul taberei erau incarcate cu zapada, am dat la lopată câte 3-4 metri cubi de zăpadă. Tot mai bine decât să stăm să ne uitam cum ninge", nota Horia în jurnalul său. Alpiniștii au fost nevoiți să renunțe, dar pe drumul de coborâre, Inaki suferă o leziune cerebrală, complicată de afecţiuni pulmonare. Horia îl îngrijește, vine în ajutor și alpinistul elvețian Ueli Steck, aflat în preajmă, însă medicii trimiși de la Pamplona, Spania, nu mai pot urca din cauza condițiilor meteo. După cinci zile de imobilizare și semi-inconștiență, plămânii ibericului cedează… La dorința familiei, Inaki Ochoa de Olza a fost înmormântat acolo, pe munte. 

În semn de recunoaștere pentru eforturile de a-și salva colegul, Guvernul Navarrei i-a acordat timișoreanului Horia Colibășanu medalia de aur „Meritul Sportiv“. 

Nici un astfel de eveniment nu l-a oprit pe Horia să-și împlinească visul. Doi ani mai târziu, în 2010, a cucerit Annapurna, locul unde a pierit Inaki, iar apoi au urmat constant ”optmiari”. Anul trecut a fost Everestul: ”Mi-a fost furat cortul la altitudinea de 7.700 de metri, probabil de către șerpasi, a trebuit destul de mult sa improvizez si mi-a fost destul de greu. A fost destul de periculos. In principiu, ar fi trebuit sa ma intorc cand am vazut ca nu mai am cortul. A trebuit sa ma descurc, sa ma imprietenesc cu niste serpași, să dormim împreună într-un cort. Am dormit in cort cu încă trei serpasi, am stat într-un colț, nu am reusit sa ma hidratez, sa ma alimentez bine. A fost periculos, poate a doua oara nu as mai face acest lucru. Problemele cu alimentația si cu hidratarea duc la oboseală extremă dupa ce ai atins varful", povestește cel ce la Timișoara profesează ca medic stomatolog.