Echipa noastră a jucat al patrulea meci consecutiv pe teren propriu, în deschiderea etapei a VIII-a a Ligii Naționale de baschet masculin, în compania formației CSM Oradea. Jucătorii noștri au țin pasul până în minutul al cincilea (12-14), după care campioana s-a desprins la 15 puncte încă de la finalul primului sfert.

”Toate problemele pe care le-am avut în ultima perioadă ne-au făcut probabil să ne pierdem concentrarea. Când marchezi cu dificultate – și s-a văzut ce procentaj am avut la aruncările de trei puncte – când nu ai energia pe care am avut-o în primele două luni de muncă împreună, apar astfel de rezultate. Ceva trebuie să se schimbe, iar eu îmi asum toată responsabilitatea pentru toate acestea, însă, dacă tot avem echipa cu cel mai mic buget din Grupa A, ar trebui să-i oferim mai mult sprijin”
Antrenorul SCM Timișoara, Miodrag Perisic

 

Diderențele cele mai mari au fost la procentajele aruncărilor de trei puncte, unde băieții noștrii au avut 10% (2/20), iar bihorenii 57% (12/21). CSM a fost superioară și la recuperări (40-35), dar și la pase decisive (25-17). 

 

SCM Timișoara – CSM Oradea 76-99 (18-31, 21-24, 17-20, 20-24)

Timișoara: Randolph 13 puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive, Pesakovic 11 puncte, 3 recuperări, 5 pase decisive, Baciu 11 puncte, 3 recuperări, 2 capace, Brown 10 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive, Calotă 8 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive, Vukosavljevic 8 puncte, 7 recuperări, Stojadinovic 8 puncte, 4 recuperări, Komatina 5 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive, Diculescu 2 puncte, 3 recuperări, Coconea 1 recuperare

Oradea: Kristopher Richard 20 puncte, 8 recuperări şi 5 pase decisive

 

Alb-violeții au avut o revenire în startul sfertului al treilea, dar care nu a putut fi dusă până la capăt, tot din pricina ”impreciziei în aruncări”, după cum afirma Miodrag Perisic. ”Acest meci a făcut parte dintr-o categorie aparte, când unei echipe îi iese aproape totul și celilalte aproape nimic. Mă bucur că noi am fost în situația celor care marchează foarte mult”, a spus la final Cristian Achim, antrenorul echipei CSM Oradea.

SCM Timișoara joacă etapa viitoare pe terenul formației U-BT Cluj, luni, 10 decembrie, de la ora 18,00.