Juniorii U16 ai clubului nostru s-au calificat pentru a doua oară consecutiv în grupa de elită a Campionatului Național. Ei iau startul în această nouă secvență a întrecerii sâmbătă, 26 ianuarie, când primesc vizita echipei Știința București.

"Ne bucurăm că după prima fază a campionatului am reușit să accedem între cele mai bune 12 echipe din țară. În faza a doua a campionatului, facem parte dintr-o grupă foarte grea, cu Știința București și U-BT Cluj, pe care eu le văd drept principale candidate la titlul național. De fapt, acestea sunt echipele care s-au calificat drept câștigătoare de serie. Și formațiile de pe locul al doilea, Steaua și LPS Bihorul Oradea sunt foarte puternice. Cealaltă echipă care ca noi a terminat pe III este CSS Târgoviște. De altfel, Clujul și Oradea participă într-un fel de Campionat European juvenil, unde fac o figură frumoasă și au învins echipe puternice din Europa. Noi ne pregătim cât putem de bine pentru aceste următoare zece etape. Încercăm să ne ridicăm la nivelul acestor echipe, care - spre deosebire de noi - își întăresc lotul cu jucători talentați din afara orașului de domiciliu, aduși din țară"
Petru Czmor, antrenorul SCM Timișoara U16

 

Partida va începe la ora 15,00 și va avea loc la sala Constantin Jude. CSU Știința a câștigat Grupa 4, cu 12 victorii din 12 partide, în vreme ce alb-violeții noștri s-au calificat de pe locul al treilea din Grupa 1, cu 11 succese și trei înfrângeri. 

Această fază a doua se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, tur-retur, în zece etape săptămânale. În zona de elită sunt două grupe de câte șase echipe: primele trei clasate se vor califica la turneul final, ce va decide campioana, iar următoarele trei vor juca în turneul locurilor 7-12.

Iată componența grupelor de elită:

Grupa A: CSU Știința București, U-BT Cluj, CSA Steaua București, LPS Bihorul Oradea, CSS Târgoviște, SCM Timișoara

Grupa B: CSM Bucuresti, LPS Focsani, CSO Voluntari, CS Sevlar Ploiesti, Phoenix Stiinta Constanța, CSS Unirea Iași