Echipa națională de baschet masculin a României a încheiat faza a doua a precalificărilor la Campionatul European din 2021 cu două victorii. La aceste succese a contribuit și extrema echipei noastre, Dragoș Diculescu. 

”De acum șapte ani, când am primit prima convocare la un lot național de juniori, în mintea mea s-a născut visul de a juca pentru prima reprezentativă de seniori a României. A fost un moment cu totul și cu totul special, un sentiment extraordinar, întrucât munca depusă în toți acești ani își spune cuvântul. A fost, de altfel, o onoare și o mândrie să reprezint România și sper ca în viitorul apriopiat să pot face asta din ce în ce mai bine”
Dragoș Diculescu
 

La 19 ani și jumătate, Dragoș a jucat cu această ocazie primele meciuri oficiale pentru naționala de seniori. Convocat constant în ultima perioadă, Diculescu a bifat 11 minute și 34 de secunde în jocul cu Macedonia (65-53), de la Ploiești, și exact nouă minute în înfruntarea cu Kosovo (79-75), de la Priștina. El a avut evoluții apreciate pe faza defensivă și este convins că își poate crește nivelul de joc.

România a terminat pe locul secund în grupa B din faza a doua și va merge în faza a treia a precalificărilor, unde va înfrunta Slovacia și Cipru, tur-retur, în luna august a acestui an. Tricolorii au încheiat la egalitate de puncta cu ocupanta primului loc, Macedonia, și doar două puncte din meciurile directe (76-90 și 65-53) au făcut ca România să nu fie prima în grupă, ceea ce i-ar fi adus accesul direct în faza principală a calificărilor la Euro 2021. La lot a fost convocat și pivotul Cătălin Baciu, dar acesta a fost nevoit să se întoarcă la Timișoara înaintea celor două confruntări, din pricina unor probleme medicale la mână. 

Transferat în vara anului trecut de la Steaua București, Dragoș Diculescu nu a ratat nici unul din cele 20 de jocuri pe care echipa noastră le-a disputat în acest sezon (18 în campionat, două în Cupa României). El are medii de 5.2 puncte, 2.9 recuperări și 2.1 pase decisive (7.9 eficiență), în campionat, și 10 puncte/meci, în Cupa României. 

 

Foto: Alina Cojocaru via Facebook Federația Română de Baschet