Startul play-off-ului a însemnat un meci în deplasare pentru trupa antrenată de Bota și Markovic. Violeții au învins la Craiova și conduc cu 1-0 în seria cu SCM Universitatea. 

”Am preconizat că va fi o serie echilibrată și, după ceea ce s-a întâmplat astăzi, se pare că am dreptate. Pot spune că în acest moment noi avem un plus de moral pentru meciul de vineri. Ne dorim foarte mult să câștigăm și partida a doua, ca să răsturnam calculele hârtiei, în care Craiova pornea ca favorită. Ne dorim o evoluție bună și vineri, pentru a ne întoarce acasă cu 2-0 și a trece în postura de favoriți la calificare. Diferența a făcut-o faptul că noi am fost un grup unit. Mi-a plăcut mult atitudinea băieților: au intrat concentrați și au rămas așa până în ultimul minut. Sunt foarte mulțumit de tot ceea ce am văzut astăzi”
Ilie Trițoiu, președintele Baschet SCM Timișoara
 

Echipa noastră a început meciul cu Nikola Pesakovic conducător de joc, completat în primul 5 de Sherwood Brown, Dragoș Diculescu, Milos Komatina și Vladan Vukosavljevic. Primul sfert a fost echilibrat, cu cele două formații aflate succesiv la conducere. La final de sfert, un run de 5-0 i-a permis formației gazdă să aibă avantaj de o posesie după zece minute. Interesant este că oltenii au înscris primele 15 puncte doar din trițe și au marcat 18 din cele 22 de puncte ale primului sfert de după semicercul de 6.75 metri. 

În următoarea perioadă de zece minute, Craiova s-a desprins la două posesii (25-19 și 35-29), dar băieții noștri au avut de fiecare dată replică. Pesakovic a egalat în ultimele secvențe ale primei reprize, iar Komatina a avut șansa de a oferi avantaj echipei noastre, cu o ultimă aruncare de la mare distanță. Totuși, la vestiare s-a intrat cu 39-39. 

Sfertul al treilea a fost unul cu puține puncte marcate, câștigat de echipa din sudul țării cu 16-12, ceea ce i-a oferit un avantaj de 55-51 înaintea ultimelor zece minute. 

Ai noștri au început bine perioada a patra: coșurile de trei puncte ale lui Vukosavljevic, Stojadinovic, Randolph și liberele pivotului sârb ne-au dus la conducere 62-57 (min. 33). Gazdele au venit cu o serie de 9-0, dar încă o dată alb-violeții au avut atitudine, au rămas lucizi și au găsit cele mai bune soluții. Brown ne-a readus în avantaj cu o triță (67-66), Gajovic a răspuns cu aceeași monedă (67-69), dar ultimele cuvinte le-au avut Komatina (69-69) și Pesakovic, care au stabilit scorul final. 

SCMU Craiova – SCM Timișoara 69-71 (22-19, 17-20, 16-12, 14-20)

Timișoara: Vukosavljevic 15 puncte, 9 recuperări, Pesakovic 15 puncte, 6 pase decisive, Komatina 10 puncte, 5 recuperări, Randolph 9 puncte, Brown 8 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive, Baciu 6 puncte, 5 recuperări, 2 intercepții, Stojadinovic 6 puncte, 5 recuperări, 2 intercepții, Diculescu 2 puncte, 3 recuperări, Coconea 2 recuperări

Craiova: Troupe 17 puncte, 6 recuperări

Meciul al doilea al seriei ”trei din cinci” va fi vineri, de la ora 18,30, la Craiova.