Meciul decisiv pentru calificarea în semifinalele Ligii Naționale, jucat la Craiova, a fost extrem de echilibrat. După numeroase răsturnări de scor, adversarii noștri au câștigat partida a cincea și au savurat bucuria calificării. 

Echipa noastră a început în formula Randolph, Brown, Diculescu, Stojadinovic, Vukosavljevic și cu un run de 5-0. De altfel, în prima repriză au fost multe astfel de serii: oltenii au întors rezultatul (12-5), pentru ca apoi violeții să revină cu o serie de coșuri consecutive, la finalul primului sfert și începutul celui de al doilea. Atunci, ei au recuperat de la -6 și s-au dus la +5 (de la 16-10 la 16-21). Run-urile nu s-au oprit aici. A mai urmat unul de 9-0 al gazdelor, pentru 25-21. În ultimele cinci minute ale primei reprize, echilibrul a fost pronunțat, iar la puază s-a intrat la diferență de o singură posesie, 34-32 pentru Craiova.

Mai mult de jumătate din punctele înscrise de băieții noștri în prima jumătate a jocului (18/32) au fost izbutite din aruncări de după semicercul de 6.75 m. Câte două trițe au marcat Brown, Pesakovic și Randolph. 

Sfertul al treilea a revenit echipei noastre, grație unei noi serii (10-0) și a coșurilor de la mare depărtare, astfel că Timișoara a intrat în ultima secvență cu avantaj minim, 49-48.  Distanța s-a extins în minutul 32 la 54-50, după două libere și o triță ale lui Randolph. Au urmat câteva atacuri fără coș și Craiova a preluat conducerea, 56-54. Baciu a egalat din două libere și tot el ne-a dus în avantaj, dar apoi, de la 56-58 oltenii au făcut 63-58.

Baciu, cu un coș de sub panou, și Pesakovic, cu două aruncări libere ne-au readus în joc, 63-62, cu 24 de secunde înaintea sirenei de final. Koreniuk a fructificat două libere la celălalt panou (65-62), când rămăseseră 14 secunde. Antrenorul Cristian Bota a cerut timp de odihnă, a pregătit schema ce l-a adus pe Brown în poziție de aruncare deschisă pentru trei puncte, însă americanul a ratat ținta. Ultimele două puncte înscrise de Gajovic de la linia de libere nu au mai contat în ecuația calificării. Craiova învinge și închide seria cu 3-2, trimițând echipa noastră în meciurile pentru locul al cincilea. 

SCM U Craiova - SCM Timișoara 67-62 (16-13, 18-19, 14-17, 19-13)

Timișoara: Randolph 14 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive, două intercepții, Brown 12 puncte, 6 recuperări, Diculescu 11 puncte, 4 recuperări, Pesakovic 10 puncte, 2 recuperări, 3 pase decisive, Baciu 7 puncte, 10 recuperări, două capace, Vukosavljevic 4 puncte, 3 recuperări, Komatina două puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive, Stojadinovic două puncte, două recuperări, Coconea două recuperări

Craiova: Gajovic 18 puncte, 7 recuperări, 9 pase decisive

Vom reveni cu declarații. Alb-violeții vor continua cu o dispută ”două din trei” cu Dinamo Știința București, în semifinalele fazei 5-8. Meciurile vor avea loc la 11, 15 și (eventual) 18 mai, cu primul joc la Timișoara.