Echipa noastră va fi condusă cu începere de astăzi de omul care a adus Cupa României pentru baschetul timișorean în 2010 și 2015, Dragan Petricevic. Tehnicianul a semnat un contract valabil pe perioada a trei sezoane și începe astfel al treilea său mandat la conducerea alb-violeților.

„Mă bucur să mă întorc în Timișoara. Este orașul în care oficial locuiesc - după cum probabil știți, între timp am devenit cetățean român cu domiciliul în Timișoara – așa că sunt timișorean și acte, nu numai cu sufletul cum era până acum”
Dragan Petricevic
 

Contractul a fost semnat pentru o perioadă de trei sezoane, iar președintele Baschet SCM Timișoara, Ilie Trițoiu, spune că Petricevic putea ajunge la Timișoara și mai devreme: „Noi am lucrat mulți ani împreună, în trecut, iar pentru mine este o bucurie să reluăm această colaborare. Nu știu câți dintre dumneavoastră cunoașteți, dar eu l-am dorit pe Dragan încă din sezonul trecut. Au fost unele mici detalii care au făcut ca această revenire să nu se materializeze din vara lui 2018”

Tehnicianul născut la 31 ianuarie 1969 la Sarajevo a mai pregătit Timișoara în perioadele 2006-2011 şi 2013-2015 și nu vrea să rămână cu gândul agățat la cele două trofee ale Cupei României. „Nu o să trăim din amintiri, fie că sunt bune, fie că sunt mai puțin frumoase. Ne uitam la afișul din 2010, dar în același timp ne spuneam că nu vom trăi nici din amintirile de atunci, nici din alte amintiri. Trebuie să ne uităm în față, să ne vedem ce ne așteaptă și ne așteaptă un sezon dificil. Fiecare sezon a fost mai greu decât cel precedent, iar acum se anunță un campionat foarte echilibrat. Noi trebuie să ne pregătim foarte-foarte bine pentru ceea ce avem de făcut”, a declarat Dragan Petricevic. 

Noul antrenor își dorește să păstreze mare parte din jucătorii ce au evoluat sub culorile Timișoarei în sezonul trecut, dar a precizat că vor exista și unele modificări. Reunirea este programată la 15 august, urmată de pregătire pe plan local și meciuri amicale, inclusiv „Cupa Timișoara”.