Trei reprezentanți ai clubului nostru au fost implicați ieri în victoria naționalei de seniori a României, obținută la Ploiești, România – Slovacia 85-68. Partida a făcut parte din etapa a treia a precalificărilor la Euro 2021.

„După primele două partide cu echipa națională de seniori a României, suntem liderii grupei. Am avut două meciuri destul de grele, mai ales fizic, dar am trecut cu bine peste ambele. S-a acumulat un pic oboseală, pentru că perioada dintre dispute este scurtă si antrenamentele au fost foarte intense, dar acum avem o scurtă pauză, apoi ne vom pregăti pentru celelalte două meciuri rămase de disputat”
Mirel Dragoste
 

Antrenorul secund Nenad Markovic (scouter la echipa noastră) și noii noștri jucători Mirel Dragoste și Bogdan Popa au contribuit la acest al doilea succes din două partide, în Grupa F a precalificărilor. Amândoi baschetbaliștii au făcut parte din cinciul de start: Bogdan Popa a reușit zece puncte și două intercepții, în 18 minute și 35 de secunde jucate. Pivotul de 2.12 m a fost eliminat pentru cinci greșeli personale, dar Popa a avut procentaj 100% la aruncările din acțiune, cu trei reușite de după semicercul de 6.75 metri, la care a adăugat o aruncare liberă.

Mirel Dragoste a jucat 23 minute și 17 secunde, cu cinci puncte, trei pase decisive și două intercepții. „Suntem o echipă națională tânără, omogenizată, care vrea să câștige fiecare minge, fiecare posesie și fiecare meci, așa încât la final să ne atingem obiectivele”, a punctat Mirel.

Popa și Dragoste s-au aflat pe teren și la startul meciului de miercuri, din Cipru, când tricolorii au învins naționala insulară la un scor asemnător cu cel al confruntării de ieri, 85-70. Atunci, Dragoste a izbutit 15 puncte, trei recuperări, două pase decisive și trei intercepții, în 26 de minute petrecute pe teren, iar Popa a contribuit un punct, două recuperări și o intercepție, în 9 minute și 21 de secunde.

Grupa F a precalificărilor conține trei echipe, dintre care prima clasată se califică în faza principal a preliminariilor Euro 2021. România are maximum de puncte, 4 (coșaveraj 170:138) și este urmată de Slovacia – 3 puncte și Cipru – două puncte. În prima etapă a grupei, Slovacia a învins Cipru, pe teren propriu, cu 67-60.  

„Avem un avantaj mare față de Cipru si de Slovacia, pentru că am câștigat la multe puncte diferență, atât în deplasare, cât si acasă. Lucrul acesta nu face decât să ne motiveze și cu siguranță nu ne vom culca pe o ureche. Vrem să câștigăm cu orice preț și urmatoarele două partide, să fim lideri necontestați ai acestei grupe și să ne îndeplinim obiectivul propus”
Mirel Dragoste
 

Miercuri, începe returul acestei faze de calificare, cu partida Cipru – Slovacia. Echipa națională de baschet masculin a României revine pe teren sâmbătă, 17 august, ora 19.00, cu Cipru, tot la Ploiești.

Citiți și: Programul Baschet SCM Timișoara, în ediția 2019/2020 a LNBM - Grupa A 

Partida ultimă este Slovacia – România, programată la Eurovia Arena din Bratislava, miercuri 21 august, de la ora 19,00. Ocupanta primului loc merge în grupa A a preliminariilor, unde se va duela în meciuri tur-retur cu Spania, Israel și Polonia, începând din februarie 2020. 

 

Foto: Bogdan Popa (la minge) și Mirel Dragoste, în maioul echipei naționale, la meciul din Cipru | http://www.fiba.basketball