Echipa noastră a încheiat Liga Națională de baschet masculin pe poziția a cincea, după ce a întâlnit campioana, CSM Oradea, în sferturile de finală. Bihorenii s-au impus cu 3-0, însă toate cele trei confruntări au fost echilibrate.

La finalul sezonului, managerul  general Ilie Trițoiu a vorbit pentru site-ul oficial BC SCM Timișoara despre toate  cele petrecute de-a lungul campionatului 2016/2017 și despre viitorul apropiat. 

Cum apreciați actualul sezon ?

Încă trăiesc cu impresia că am lăsat lucrurile neterminate, ca să spun așa. Nu mă pot împăca cu gândul că sezonul s-a încheiat atât de rapid pentru noi. Așa cum am spus și când am intrat în grupa locurilor 1-6, îmi doream mult atingerea semifinalelor, practic noul nostru obiectiv după accesul în Top 6. Din păcate, drumul nostru s-a încheiat prematur și nu pentru că lotul nu ar fi fost valoros, ci mai mult din cauza naivității noastre în anumite momente ale jocurilor din sferturi cu CSM Oradea. Am avut în fiecare partidă cel puțin 3-4 minute în care am căzut inexplicabil și nici măcar acum nu ne dăm seama de ce. Revenind la întrebare, parțial sunt mulțumit, pentru că am făcut un pas important înainte, comparativ cu sezonul trecut. Ne-am clasat pe locul al cincilea, după ce am încheiat campionatul 2015/2016 pe poziția a zecea.

BC Timișoara a început sezonul cu un lot aproape nou. Care sunt jucătorii ale căror evoluții v-au mulțumit?

Da, cu două excepții, lotul a fost nou: pe Mladen Jeremic l-am avut și în jumătatea secundă  a sezonului trecut. Zoran Milencovici nu ne-a putut  ajuta, pentru că a fost accidentat, cea mai mare parte a sezonului. Dintre cei remarcați este normal să începem chiar cu Jeremic, căpitanul echipei, care a rămas liderul nostru, având evoluții foarte bune pe parcursul întregului sezon. O surpriză plăcută a fost Milos Komatina, un jucător și un om de mare calitate. Este singurul jucător ce nu s-a accidentat pe parcursul sezonului. Asta spune multe despre viața lui, atât cea sportivă, cât și cea extrasportivă. El este un familist convins, trăiește la Timișoara cu soția și cei trei copii. O notă bună și pentru Adrian Diaz, mai ales pentru evoluțiile din grupa 1-6 și din play-off. La fel pentru Calotă, iar de Ionuț Drăgușin sunt în parte mulțumit. Aveam așteptări mai mari de la Jonte Flowers, care a arătat mare calitate, însă evoluțiile sale au oscilat, mai ales din cauza deselor accidentări, în special în perioada meciurilor din 1-6. De remarcat și Nikola Otasevic, pentru spiritul de sacrificiu. La fel aș putea spune despre Dominique Rambo, pentru modul cum și-a acceptat rolul în cadrul grupului. Nu în ultimul rând, doresc să-l amintesc pe cel mai recent sosit, Lucas Tohătan, un tânăr de mare perspectivă, în care am toată încrederea și care consider că va fi un plus real pentru noi în viitorul sezon.

De la care jucători ați fi așteptat mai mult?

Așa cum am spus, de la Jonte Flowers aveam cele mai mari așteptări, pentru că este genul de jucător exponențial, știa toată lumea ce valoare are. Din păcate, l-am adus pe parcursul sezonului și venea după o accidentare mai lungă. A reușit câteva meciuri foarte bune, dar mai mult a oscilat în evoluții, decât să ne ajute. De asemenea, aveam pretenții mai mari de la Georgian Păun: l-am mai avut la Timișoara, anii trecuți, și l-am adus ca pe o certitudine. Mie îmi place ca jucător, dar a dovedit prea puține. Deși nu are nicio vină, Zoran Milencovici nu ne-a putut sprijini pe măsura dorințelor noastre. Sezonul viitor, așteptăm să ne aducă plusul de care avem nevoie la capitolul jucători români. 

Jeremic, dorit și în țară și în străinătate

Ați planificat deja campania de transferuri? 

Nu vă ascund că ne-am gândit la prelungiri de contracte încă dinainte de finalul sezonului. Nu vrem să mai facem greșelile din trecut și să renunțăm la întreaga formație; dimpotrivă, dorim să încheiem contracte cu cât mai mulți dintre jucătorii ce și-au adus o contribuție importantă la rezultatele din acest campionat. În plus, intenționăm să aducem doi-trei baschetbaliști cu greutate, ca să spun așa, pe posturile pe care vom considera că nu suntem foarte bine acoperiți. Dau din casă, acum: poziția 1, pozițiile 3-4 și poate chiar un 5 clasic.

Ne puteți oferi nume?

E prea devreme pentru nume. Noi avem în minte câteva nume, dar vom decide în următoarele săptămâni. Important, în luna mai, este să finalizăm înțelegerile cu cei pe care îi avem acum în cadrul lotului și vrem să-i păstrăm, iar apoi ne vom gândi și la cei pe care îi aducem. 

Veți continua cu aceeași echipă tehnică pe bancă?

Da, vrem să procedăm ca și cu lotul, adică să asigurăm continuitate. În primul rând, cei din staff-ul tehnic cunosc cel mai bine lotul de jucători pe care l-am schițat și știu ce completări trebuie făcute, ca să avem un un grup echilibrat valoric și chiar mai puternic decât actualul. Clar, obiectivele vor fi altele, mai îndrăznețe decât cele din acest campionat 2016/2017. Vom viza semifinalele și în Liga Națională și în Cupa României. Continuitatea este foarte importantă atât la nivelul lotului, cât și al băncii tehnice și vom cumpăni foarte bine pentru a lua cele mai înțelepte decizii. Depind multe de negocierile pe care le vom avea cu jucătorii și impresarii, pentru că a fost un sezon bun la Timișoara, din punctul nostru de vedere, și probabil ei vor emite noi pretenții. Sper să le putem onora. 

De când a venit la Timișoara, Jeremic este mereu curtat de cluburi din Liga Națională …

Nu numai de echipele din România, ci și din campionate destul de importante ale Europei. Sunt grupări care ne-au transmis prin intermediul impresarului său, Ivan Asanin, că vor să-i răscumpere contractul. Mai are un an de angajament cu noi și nu vom renunța la el, pentru că avem mare nevoie de un astfel de jucător, mult mai mare decât de banii pe care i-am primi. 

”Unul-două nume sonore, spirit de sacrificiu, ambiție”

Ce vă propuneți să faceți pentru a atrage mai mulți spectatori la sală, sezonul viitor?

Da, publicul este un punct sensibil pentru noi și pentru întreg sportul timișorean. Eu merg des la rugby, handbal, merg la fotbal pe Dan Păltinișanu și pe Știința. Doar la ASU mai există un nucleu care are vitalitate … în rest, nici măcar la volei, unde spectatorii ar putea veni măcar pentru fetele frumoase, asistența nu este numeroasă. Probabil, o campanie de achiziții cu unul-două nume sonore, dacă bugetul ne va permite, și un joc mai dinamic, mai spectaculos pot fi argumente. Dacă echipa va arăta meci de meci spirit de sacrificiu și ambiție, sunt convins că publicul va reveni alături de noi. Totul depinde de ceea ce le vom oferi pe parchet. Noi îi așteptăm. 

Ca marketing, cum evaluați sezonul?

Față de sezonul precedent, pe o scară de la 1 la 10, suntem undeva la 8-9, pentru că am adus multe lucruri noi. Au reapărut afișele, programele de meci, clubul are acum propria identitate, are un imn. A revenit o echipă de majorete, avem o mică galerie, în care am investit împreună cu suporterii noștri în tobe, trompete și alte materiale. Promovarea echipei s-a făcut pe posturile TV: majoritatea meciurilor au fost transmise de Digi, iar pe plan local avem un contract cu Kiss FM, unde am anunțat meciurile. Am atras mulți sponsori, dintre care două branduri locale, Iulius Mall și Porsche Timișoara, și mulți-mulți alții care ne-au ajutat, fiecare cu ce-a putut, dar într-un întreg a contat foarte mult pentru noi. 

Există o persoană anume care să aibă un merit special în acest proces de marketing?

Mă bucur de această întrebare. Este un plus pentru acest sezon cooptarea în staff-ul administrativ a domnișoarei Karina Știopu, o fată de a cărei activitate am fost foarte mulțumit. Ea a adus plusul de care era nevoie la capitolul marketing, pentru că s-a implicat și a reușit lucruri foarte bune. La fel, vreau să le mulțumesc tuturor celor din staff-ul administrativ, care au depus o muncă importantă.

Aveți vreun mare regret?

Revin la ceea ce am spus la început. Mă simt că și cum acest sezon nu s-a terminat pentru noi. La fel de bine puteam fi noi în locul celor de la Oradea, adică în semifinale. Am un mare regret pentru cele trei meciuri de la Oradea, le-am pierdut la mare luptă, am jucat de la egal la egal cu ei și chiar am avut destule momente când am fost peste adversari ca joc. După sfertul de finală cu Oradea, noi am rămas cu jocul frumos, ei cu calificarea. Am păcătuit la experiență și omogenitate, dar să nu uităm că în cele zece meciuri din Top 6, doar în prima și ultima partidă am avut tot lotul la dispoziție. În rest, am avut rotații scurte, cu 7-8 jucători, uneori cu doar trei străini. Nu căutăm scuze. A fost o serie de factori care a dus la deznodământul meciurilor cu bihorenii, dar pe unul îl consider esențial, determinant și acela este publicul. Mai ales când am avut 12, 14 sau 7 puncte avans, diferența a fost făcută de fani. La Oradea, publicul a împins formația locală, fiind decisiv în stabilirea rezultatului final. În acele momente, pe căderile noastre, suporterii au dat energia cu care gazdele au întors rezultatul. Dacă nu aveam atâtea probleme în lot în perioada meciurilor din 1-6, sunt convins că puteam noi să fim în locul celor de la CSM în duelul pentru calificarea în finala campionatului.  

 

În mai 1987, când Elba Timișoara juca barajul de la Arad și promova în prima divizie, Costel Ilie era unul dintre jucătorii cu experiență din lot. Se apropia de 28 de ani, fusese vicecampion național de juniori, component al naționalei de tineret și jucase deja în divizia A, la Dinamo Oradea. ”M-am întors acasă, la Timișoara, pentru a fi lângă părinții mei. Amândoi au fost surdo-muți, iar eu eram singura lor legătură cu lumea”, rememorează cel ce a devenit căpitan de echipă la revenirea pe Bega.

”Atunci, la promovare, am simțit că întreg orașul este alături de noi. Chiar au venit și muncitorii de la Elba, aduși cu autocarele, ca să ne facă galerie. Eram o generație frumoasă, din care încă mai țin legătura cu Titus Becea, Ninel Socol, Zsiga Bobroczky. Marele meu regret a fost că nu-l mai aveam pe Vali Copăceanu, pe care personal îl consideram un foarte talentat jucător”

Costel Ilie

Avea să fie căpitan de echipă până în vara lui 1993, când nu a mai făcut parte din lot. ”Am rămas cu un gust amar atunci. S-au făcut transferuri la echipă și mi s-a transmis că nu mai e nevoie de mine. Mă antrenam singur prin parcuri, dar nici măcar dezlegarea nu au vrut să mi-o dea. Adevărul este că baschetul a fost viața mea. Și acum mai visez uneori că bag una de trei puncte”, declară Ilie.

A fost un baschetbalist cu mână foarte sigură, un excelent marcator, dar și un bun dribleur. ”Dacă scăpam singur pe contratac, nu mă duceam până în coș, ci mă opream la semicerc, să arunc de trei puncte”, își amintește primul căpitan. Deși era un jucător tehnic, Ilie spune că munca l-a urcat în carieră: ”La normele de control, care pe vremea mea se mai dădeau, mă rugau antrenorii ”să bag mare”, ca să-i trag și pe ceilalți colegi după mine. Cea mai importantă este pregătirea fizică. Dacă e bună, nici nu simți că joci, că faci efort, în timpul meciurilor”, a mai spus fostul baschetbalist, stabilit la Freiburg, în Germania, și care în vara acestui an va deveni bunic.

1994. Niciun jucător străin nu evolua în baschetul românesc. La șapte ani de la promovare, Timișoara devenea o echipă solidă, obținuse bronzul în campionatul 1993/1994 și își dorea mai mult. Așa a ajuns la Elba primul străin din istoria post-revoluționară a baschetului românesc, Aleksandar Ilic, jucător din Serbia.

”Eram la pregătire la echipa din Kikinda, care atunci era în divizia A, iar impresarul mi-a adus oferta Timișoarei, ce se pregătea pentru cupele europene, Cupa Radivoj Korac și pentru a ataca titlul național. După teste și un turneu la Cluj, am văzut că avem calități pentru locul I. Eram aproape de casă, m-am gândit și la obiectivele de performanță și am spus da” / Aleksandar Ilic

În primul sezon al sârbului la Timișoara, Elba a încheiat pe locul al cincilea, dar apoi s-a fortificat din nou.

”Au venit Sorin Ardelean și Costel Moscalu. Eu am jucat cateva meciuri și am plecat pentru că nu s-a rezolvat partea finanicară, dar am revenit la începutul returului. Totuși, pierdeam inexplicabil niște meciuri, așa că am intrat în playoff de pe locul al cincilea. Am eliminat Dinamo și am jucat semifinala cu Clujul, dar am cedat la un punct în meciul decisiv, disputat în deplasare. Până la urmă, am trecut în finala mică de Sibiu și am luat medalia de bronz” / Aleksandar Ilić

Sezonul al treilea, 1996/1997, a stat sub semnul datoriilor, echipa a slăbit valoric, a avut un buget mult mai mic, iar campionatul se disputa după un sistem nou, cu turnee. Elba a intrat in grupa 1-8, ceea ce a însemnat atingerea obiectivului din acel sezon, la finalul căruia Aleksandar Ilic a plecat la Herlitz Mobex Tg. Mureș, dar cu  un mare regret: ”Că nu am devenit campioni naționali. Am fi meritat”.

 

Stabilit în Belgrad, dar își amintește cu plăcere de Timișoara

”Timișoara este un oraș minunat și încă am prieteni acolo”, spune Aleksandar. Ajuns la 45 de ani, Ilic locuiește în Belgrad, lucrează ca șef de șantier, dar și într-un restaurant și încearcă să intre în lumea impresariatului sportiv. ”Am un băiat de aproape 7 ani, joacă baschet și sper ca în viitor să devină campion național. Merg și la meciuri: urmăresc Steaua Roșie în Euroligă și Liga Adriatică”, mărturisește primul stranier din baschetul românesc.

 

Era în vara lui 2006, când Nenad Markovic primea din partea unui impresar sârb oferta de a juca la Elba Timișoara. Pe atunci, Šone era legitimat la Zdravlje Leskovac, ”o echipă din primele cinci ale campionatului din Serbia și Muntenegru”, după cum își amintește chiar el.

Avea 26 de ani și nu știa nimic despre baschetul românesc: ”Am venit în probe, dar a fost clar de la primul antrenment că ne vom înțelege”. La capătul săptămânii pe care a petrecut-o la Timișoara, baschetbalistul născut la Jagodina semna pentru orașul care peste ani s-a transformat într-a doua casă. 

”Acomodarea a fost ușoară. M-au ajutat mult colegul meu Miljan Marijanovic, dar și antrenorul Dragan Petricevic, venit la echipă, ca și mine, la începutul sezonului 2006/2007”, rememorează cel ce are deja peste un deceniu de ”vechime” pe malurile Begăi. Nu numai că s-a acomodat, dar în 2008 devenea căpitan al echipei, calitate deținută timp de patru sezoane, inclusiv la turneul final de Cupă a României din 2010, la primul mare trofeu al baschetului masculin timișorean.

 

”Finalele jucate pentru Timișoara sunt cele mai frumoase amintiri, toate încoronate de Cupa României câștigată la Sibiu, în 2010. A fost senzațional, de neuitat. Noi nu eram printre favoriți, dar Asesoft a pierdut în semifinale, iar Mediașul cred că a abordat finala cu un fel de relaxare. În schimb, noi am fost uniți și montați, iar galeria sosită de la Timișoara ne-a purtat ca pe un val. Țin minte că toată lumea, inclusiv cei veniți de pe bancă și-a făcut foarte bine treaba”

Nenad Šone Markovic

 

Actualul antrenor secund al echipei noastre a ajuns, în mod firesc, un simbol, iar suporterii l-au supranumit ”căpitanul inimilor”: ”Întotdeauna am avut o relație foarte bună cu publicul, cu suporterii. Poate că am reușit să fiu un model, fiindcă mereu am dat totul. Pentru mine nu exista minge pierdută. Ce să mai spunem de ideea de meci pierdut (?), nu o puteam accepta sub nicio formă. Cred că am fost un exemplu și pentru colegii mei și așa am ajuns să fiu iubit de public”. 

Foto sus: Alex Hreniuc

Managerul general Ilie Trițoiu analizează evoluția echipei la jumătatea parcursului, într-un interviu pentru siteul oficial al clubului nostru 

  • Sezonul 2016/2017 a ajuns la jumătatea sa. Cum evaluați parcursul echipei până la acest moment ?

Dacă luăm în considerare că în luna August 2016 am pornit la drum cu o echipă nouă – doar doi jucători din vechiul lot au rămas, Milencovici și Jeremic – pot spune că suntem mulțumiți. După cum știți, la începutul sezonului ne-am propus ca obiective calificarea în playoff și la turneul Final 8 al Cupei României. În playoff se poate intra și de pe locurile al șaptelea și al optulea, adică din grupa 7-10, dar noi am realizat obiectivul în avans prin accesul în grupa 1-6. Să nu uităm că suntem pe locul al patrulea, în fața unor echipe care au dominat Liga Națională în ultimii ani, care joacă de multe sezoane în fazele superioare ale campionatului, omogene ca lot, care se bazează de o lungă perioadă pe același nucleu de jucători și cu bugete superioare celui pe care-l avem noi. 

  • Practic, echipa a pornit cu un lot nou. Se poate vorbi despre omogenizare sau mai este nevoie de timp ?

Consider că perioada de omogenizare a trecut. Acum echipa are identitate și personalitate. Este clar că mai sunt lucruri de pus la punct. Mă refer la relațiile de joc și la coeziunea dintre jucători, dar suntem pe un drum bun. Acest lucru s-a văzut la începutul anului, când am învins consecutiv, acasă, liderul la zi, Steaua, vicecampioana, Mureș Tg Mureș, și campioana, CSM Oradea. Dacă vom continua să obținem rezultate bune, dacă nu vom avea prea multe oscilații, tind să cred că ne putem bate pentru calificarea în semifinalele Ligii Naționale. Am încredere în stafful tehnic și în toți jucătorii. Atmosfera din lot este bună și avem toate motivele să sperăm într-un final de sezon reușit. Nu ascund că mă gândesc să reintrăm în circuitul european, acest lucru fiind posibil dacă ajungem în semifinale. 

  • Jucătorii au alternat serii de victorii consecutive cu jocuri mai puțin bune, cum a fost cel din sferturile Cupei. De ce se întâmplă acest lucru ?

Am remarcat și noi, dar deocamdată nu avem o explicație în acest sens. Un mic ”semnal de alarmă” a fost înfrângerea de acasă cu Sibiul, suferită în ultima … zecime de secundă a meciului. Chiar dacă la momentul respectiv am luat-o ca pe un accident, se pare că insuccesul a afectat moral echipa. Altfel, nu îmi pot explica lipsa de reacție în fața celor de la Oradea, în sferturile Cupei României. Pot spune că a fost cel mai slab meci al nostru din acest sezon: lipsa totală de atitudine, dar și jocul foarte bun practicat de Oradea au dus la eliminarea prematură, însă meritată, din Cupa României. Deși nu prevedeam un astfel de deznodământ, urmează pentru noi o pauză de două săptămâni, în care ne dorim să punem la punct lucrurile, să ștergem amintirea ultimelor două rezultate și să abordăm cu cât mai multă încredere și cu moral ridicat grupa locurilor  1-6.  

  • Urmează o serie de meciuri tari în grupa 1-6. Sunt pregătiți băieții pentru astfel de înfruntări ?

Cred că aceste confruntări sunt binevenite. Ne vom edifica unde ne aflăm la acest moment ca echipă, iar în funcție de aceste partide vom ști ce avem de făcut pe viitor. Mă refer în principal la jucători: unii își vor câștiga locul la Timișoara pentru încă un sezon, de alții ne vom despărți. Repet, suntem pe un drum bun la nivel de club și ne dorim continuitate, dar și obiective tot mai îndrăznețe, pentru că Timișoara este un nume foarte important în baschetul românesc. Noi și Clujul suntem cele mai titrate echipe în ultimii zece ani, după retragerea Ploieștiului. 

Considerăm că suntem pregătiți pentru toate înfruntările din grupa 1-6. Vor fi zece meciuri de foc, iar la finalul lor vrem să ne asigurăm un loc cât mai bun în perspectiva fazei playoff. Ne bucurăm că timișorenii vor putea vedea la lucru cele mai bune echipe din România și îi așteptăm la sală. Vom juca din trei în trei zile și tot ceea ce ne dorim la finalul acestui mini-campionat este să arătăm un baschet de calitate și să evităm accidentările, pentru a putea aborda playoff-ul cu un lot competitiv. 

  • Antrenorul principal Tudor Costescu a fost instalat la mijlocul lunii ianuarie. A avut suficient timp să-și pună amprenta asupra jocului ?

Orice schimbare de antrenor poate  aduce un plus sau un minus. Cele patru victorii consecutive, cu Mureș, Galați, Oradea și Baia Mare, au fost plusul, dar jocurile cu Sibiu și Oradea, cel din Cupă, ne-au arătat și minusurile. Important este să depășim împreună acest moment mai puțin plăcut și să ”speculăm” pauza de două săptămâni, pentru ca mini-campionatul 1-6 să ne găsească într-o formă bună. Tudor Costescu știe bine ce are de făcut, noi îl susținem în toate deciziile pe care le va lua și sperăm ca echipa să ajungă în semifinale. Este un obiectiv posibil de îndeplinit, dacă ținem cont de potențialul și valoarea arătate de echipă de-a lungul primei părți a sezonului. O prezență într-o cupă europeană ar încununa un an bun, din punctul nostru de vedere.