Era în vara lui 2006, când Nenad Markovic primea din partea unui impresar sârb oferta de a juca la Elba Timișoara. Pe atunci, Šone era legitimat la Zdravlje Leskovac, ”o echipă din primele cinci ale campionatului din Serbia și Muntenegru”, după cum își amintește chiar el.

Avea 26 de ani și nu știa nimic despre baschetul românesc: ”Am venit în probe, dar a fost clar de la primul antrenment că ne vom înțelege”. La capătul săptămânii pe care a petrecut-o la Timișoara, baschetbalistul născut la Jagodina semna pentru orașul care peste ani s-a transformat într-a doua casă. 

”Acomodarea a fost ușoară. M-au ajutat mult colegul meu Miljan Marijanovic, dar și antrenorul Dragan Petricevic, venit la echipă, ca și mine, la începutul sezonului 2006/2007”, rememorează cel ce are deja peste un deceniu de ”vechime” pe malurile Begăi. Nu numai că s-a acomodat, dar în 2008 devenea căpitan al echipei, calitate deținută timp de patru sezoane, inclusiv la turneul final de Cupă a României din 2010, la primul mare trofeu al baschetului masculin timișorean.

 

”Finalele jucate pentru Timișoara sunt cele mai frumoase amintiri, toate încoronate de Cupa României câștigată la Sibiu, în 2010. A fost senzațional, de neuitat. Noi nu eram printre favoriți, dar Asesoft a pierdut în semifinale, iar Mediașul cred că a abordat finala cu un fel de relaxare. În schimb, noi am fost uniți și montați, iar galeria sosită de la Timișoara ne-a purtat ca pe un val. Țin minte că toată lumea, inclusiv cei veniți de pe bancă și-a făcut foarte bine treaba”

Nenad Šone Markovic

 

Actualul antrenor secund al echipei noastre a ajuns, în mod firesc, un simbol, iar suporterii l-au supranumit ”căpitanul inimilor”: ”Întotdeauna am avut o relație foarte bună cu publicul, cu suporterii. Poate că am reușit să fiu un model, fiindcă mereu am dat totul. Pentru mine nu exista minge pierdută. Ce să mai spunem de ideea de meci pierdut (?), nu o puteam accepta sub nicio formă. Cred că am fost un exemplu și pentru colegii mei și așa am ajuns să fiu iubit de public”. 

Foto sus: Alex Hreniuc