Echipa noastră va începe duminică al 31-lea sezon consecutiv în elita baschetului masculin românesc, printr-un meci în deplasare, la Pitești. Elba Timișoara promova în 1987 în Divizia A și deschidea calea unor decenii la rând de partide în primul eșalon.

Cristian Bota, actualul antrenor secund al echipei noastre, era un junior în vârstă de 19 ani la momentul promovării și încă unul foarte talentat. Lumea baschetului spunea pe atunci că are un munte de talent și o mână extrem de fină.

- Cristi, cum a fost promovarea din mai 1987?

A fost un sezon 1986/1987 foarte bun în divizia B, deși clubul abia se organizase. Turneul final de promovare a avut loc la Arad și a fost foarte palpitant. Am câștigat două partide și am pierdut una, linie de clasament care ne-a permis să promovăm.

- Turneul de promovare s-a dovedit unul foarte bun și pentru tine personal …

Da, am făcut jocuri bune. Pe atunci nu se ținea statistica, dar sora mea se afla în tribună și aduna punctele marcate de mine. Am avut o medie de circa 30 de puncte în cele trei jocuri de la turneul de promovare, la care s-au adăugat pasele decisive pe care le dădeam. 

- Cum era baschetul pe vremea aceea?

Era mult mai boem. Firește că evoluau numai jucători români, mulți dintre ei cu o știință a jocului foarte bună. Se juca și atunci destul de dur, dar incomparabil cu ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi. 

- Tu ești de loc din Deva. Cum ai ajuns să joci pentru Timișoara?

Sora mea, Emilia Mariana, era studentă la Politehnică în Timișoara și, în parte, am venit ca să fim împreună. Am avut două variante, la acea vreme, Cluj și Timișoara, dar am ales Timișoara, datorită surorii mele. La nivel sportiv, discuțiile le-am purtat cu antrenorii Mihai Bolcu și Dragoș Oprea, dar și cu Adrian Vermeșan, care era oficial al clubului și atunci. 

- La Deva cine te-a îndrumat spre baschet?

Primul meu antrenor a fost Marcel Mara, nimeni altul decât tatăl fostului fotbalistul Bogdan Mara, iar al doilea Safar Zoltan senior. Vreo doi-trei ani am făcut fotbal, dar tot datorită surorii mele m-am apucat de baschet, pentru că … se juca în sală și nu erau atâtea zgârieturi și accidentări. După antrenamentele de fotbal, veneam tot rupt acasă!

- După un singur sezon cu Timișoara în prima ligă, te-a ispitit Steaua să pleci.

De când evoluam în Divizia B au fost tatonări din partea Stelei și ulterior s-au concretizat. Asta a fost și dorința mea, să joc alături de cei mai buni baschetbaliști ai vremurilor de atunci, precum Petrică Brănișteanu, Florentin Ermurache, Sorin Ardelean. Două sezoane am stat la Steaua și am fost campioni naționali de fiecare dată. Acolo am învățat exact ce înseamnă sportul de echipă, unde sunt mulți jucători de valoare. M-a ajutat foarte mult în experiența mea ulterioară. 

- De ce ai stat doar două sezoane la formația din București?

A venit revoluția și m-a rugat Adrian Vermeșan să mă întorc la Timișoara. A reușit să mă convingă și m-am întors acolo unde am promovat în baschetul de elită.

- Ai avut și convocări la echipa națională.

Da, am fost convocat încă de la vârsta junioratului și am ajuns și la naționala de seniori. Cea mai frumoasă amintire e din Turcia, de la o ediție a Balcaniadei, cea din 1988, unde am jucat foarte bine și am fost ales în cinciul turneului, pe postul de conducător de joc, deși Serbia l-a avut pe acea poziție pe cel ce avea să devină celebru Aleksandar Đorđević, fostul mare jucător și actual selecționer al Serbiei.

- Cum vezi actuala echipă BC Timișoara?

Eu consider că suntem mai solizi decât anul trecut. Am păstrat un nucleu important, jucători care se cunosc și se găsesc foarte bine pe teren și am transferat câțiva baschetbaliști care ne dorim să aducă un plus de valoare. Sper ca vorbele mele să se transforme în rezultate și să avem motive de bucurie alături de suporterii noștri în sezonul 2017/2018. 

Foto: Elba Timișoara, poza făcută la Arad, imediat după obținerea promovării din 1987. Cristian Bota (nr. 9) este al doilea din stânga, pe rândul de jos.