Obiectiv îndeplinit la U16

Obiectiv îndeplinit la U16

O victorie şi o înfrângere la trei puncte au bifat juniorii sub 16 ani la turneul rezervat acestei categorii de vârstă ce s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în capitală.

Suficient pentru ca echipa antrenată de Radenko Toroman să încheie faza secundă a campionatului pe prima poziţie.

În primul meci, „leii” U16 au trecut de Agronomia Bucureşti cu 76-65, iar în al doilea au fost învinşi de Magic Champions Bucureşti cu 59-56.

În cealaltă partidă din cadrul grupei K-B, în care a fost repartizată echipa noastră, Magic Champions a dispus de Agronomia, scor 64-41.

Meciurile s-au disputat în sala de sport a Şcolii 81 din capitală.

La finalul fazei secunde a campionatului U16, Baschet SCM Timişoara s-a clasat pe primul loc, cu şapte puncte, tot atâtea acumulând Magic Champions Bucureşti, a doua clasată. Agronomia a ocupat poziţia a treia, cu patru puncte din tot atâtea jocuri.

„Am reuşit să ne realizăm obiectivul, şi anume ocuparea primei poziţii în grupă. Din acest punct de vedere este totul bine. În ceea ce priveşte turneul, nu a ieşit chiar cum am vrut. În primul rând, am plătit tribut drumului lung. După 11 ore petrecute pe autocar, am lăsat bagajele la hotel şi am plecat să jucăm primul meci. Băieţii nu au fost proaspeţi. Este o situaţie ciudată, în sensul în care facem lucruri mai bune la antrenamente decât la meci. Şi mă refer aici la procentajele aruncărilor, la agresivitate, la decizii, la nivelul nostru de joc… La meciuri, în schimb, suntem cu frâna de mână trasă. Probabil că este o problemă de natură psihologică, vom încerca ca în perioada următoare să lucrăm şi la acest aspect. Dacă vom realiza în timpul partidelor 70 la sută din ceea ce lucrăm la antrenamente vom avea jocuri uşoare. Ambele echipe au fost pregătite să se bată cu noi. Noi am controlat primul meci, iar în al doilea am fost aproape să învingem, dar la ultimele două aruncări mingea nu a intrat în coş şi am pierdut la o diferenţă mai mică decât cea la care am câştigat contra lor. Sistemul competiţional este momentan în ceaţă. Se vor face grupe noi, dar încă nu ştim componenţa lor. Vor fi tot sub formă de turnee, însă nu cunoaştem miza. Sper să întâlnim cei mai puternici adversari posibili, doar aşa putem să progresăm, să ne dezvoltăm jucătorii. Vrem să continuăm cu antrenamentele până la începerea fazei a treia a campionatului”

Radenko Toroman

Lasă un răspuns

Close Menu