„Echipa a arătat caracter, şi-a văzut de treabă, iar băieţii trebuie răsplătiţi. Sunt mândru de toţi!”

„Echipa a arătat caracter, şi-a văzut de treabă, iar băieţii trebuie răsplătiţi. Sunt mândru de toţi!”

Preşedintele Ilie Triţoiu i-a felicitat pe jucători şi pe antrenorul Dragan Petricevic pentru calificarea la turneul final al Cupei României.

Acum, dorinţa conducătorului secţiei de baschet din cadrul SCM Timişoara este ca problemele financiare să se rezolve cât mai repede pentru asigurarea unei stări de linişte şi de stabilitate în perspectiva importantelor dueluri din următoarea fază a campionatului şi din Final Four-ul competiţiei KO.

„Nu m-a interesat deloc ce jucăm sau cum vom aborda partida, ci doar calificarea. La un sezon destul de încărcat şi la subţirimea lotului suntem mulţumiţi de obiectivul atins. A fost importantă doar calificarea! Atunci când am avut nevoie de rezultate le-am şi obţinut. Este o mare bucurie că am intrat în primele patru echipe ale Cupei României, şi în campionat suntem în primele patru. Ţinând cont de situaţia noastră suntem foarte mulţumiţi de ceea ce se întâmplă din punct de vedere sportiv. Este foarte important ca banii promişi să ni se acorde la timp. Echipa a arătat caracter, şi-a văzut de treabă, iar băieţii trebuie răsplătiţi. Sperăm ca noul an să detensioneze situaţia, pentru că vine un final de sezon încărcat, cu participarea în Top 6 şi în Final Four-ul Cupei României, şi avem nevoie de linişte şi de stabilitate. Îl felicit personal pe Dragan Petricevic că a ştiut să păstreze atmosfera plăcută şi pentru faptul că a reuşit să-i motiveze pe jucători să se concentreze strict pe antrenamente şi pe meciuri. Îi felicit şi pe băieţi pentru parcursul bun din campionat şi din Cupa României. Sunt foarte mândru de toţi! Acum, ne dorim să nu pierdem nici un jucător, să nu mai avem parte de accidentări, să-şi revină şi Adam Mirkovic, să ne concentrăm doar pe Top 6 şi pe Final Four şi să rezolvăm problemele financiare existente”.

Ilie Triţoiu

Vă reamintim, Baschet SCM Timişoara şi-a asigurat prezenţa la turneul final al Cupei României după 152-141 la general cu BCMU FC Argeş Piteşti.

Lasă un răspuns

Close Menu